FUNDAŢIA “GENERAL ŞTEFAN GUŞĂ”
Fundaţia “General Ştefan Guşă” a fost înfiinţată in anul 1997. Este o organizaţie nonprofit, fără scopuri lucrative şi fără afiliaţii politice, religioase sau de altă natură. Misiunea fundației este desfăşurarea de activităţi care să susţină studierea şi cultivarea valorilor naţionale fundamentale care au animat întreaga carieră militară şi au constituit trăsături definitorii ale personalităţii Generalului Ştefan Guşă. În acest sens fundația susține activităţi ştiinţifice şi culturale având ca obiective cercetarea adevărului în istoria politică şi militară contemporană a poporului român, evidenţierea rolului armatei în momente cruciale ale evoluţiei noastre naționale, educarea generațiilor tinere în spiritul respectului pentru valorile definitorii ale culturii naționale şi al integrării acestora în ansamblul cultural-istoric european.
Pentru realizarea misiunii asumate activitatea desfășurată de către fundatie este orientata cu precadere spre:
Sustinerea invatamantului la toate nivelurile:
În anul 2004 a fost inaugurata prin contribuția exclusivă a fundației, în localitatea Spătaru, școala gimnazială și grădinița, unde învață peste 120 de copii din localitate.
În cadrul protocolului încheiat cu Ministerul Apărării Naționale, prin direcția generală management resurse umane, fundația acordă burse și premii elevilor si studenților din liceele, școlile de maiștri militari și unitățile de învățământ superior cu profil militar. Sunt premiați anual șefii de promoție din fiecare unitate de învățământ și primesc burse copii cu rezultate bune la învățătură, dar care au o situație materială mai dificilă; la propunerea fiecărui liceu cu profil militar, au fost recompensați anual, cu o excursie în Italia, cate o fata si un baiat care au avut rezultate școlare foarte bune. Aceștia au avut astfel ocazia să se bucure de atracțiile culturale și turistice pe care le oferă Milano, Veneția sau Florența.
Totodată, fundația susține excelența în activităţile de învăţământ, de pregătire continuă și de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice, prin acordarea premiului pentru Cercetare Științifică în domeniul securității naționale unui cercetător sau cadru didactic din cadrul Universității Nationale de Apărare “ Carol I”.
Editarea și publicarea lucrărilor memorialistice și de istorie militară
Între lucrările literare care au beneficiar de sprijinul fundației se numără lucrări premiate ca fiind cele mai valoroase lucrări de istorie din perioada respective. Tot cu sprijinul fundaţiei au fost organizate lansări şi prezentări de carte la sediul unor instituţii militare de invăţământ, cercuri militare, biblioteci sau instituţii civile.
Participarea la organizarea si desfăşurarea unor sesiuni ştiinţifice şi conferinţe („100 de ani de la naşterea lui Ştefan Odobleja”; „Tendinţe în dezvoltarea ciberneticii în mileniul III etc”), susţinerea unor cicluri de expuneri pe teme de istorie militară pentru studenţi ai Academiei Forţelor Terestre, sprijinirea organizării Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice a cercurilor studențești din Facultățile de Istorie etc.
Renovarea și amenajarea parțiala a unor instituții de învățământ, precum Sala de protocol și plăcile de marmură din cadrul Şcolii Militare de Aplicaţie pentru Tancuri si Auto „Mihai Viteazul” din Piteşti ori Sala de lectură „General Ştefan Guşă” din cadrul Bibliotecii Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, renovate și dotată de fundație cu mobilier, instalaţiile de iluminare, climatizare și echipamente informatice.
De-a lungul existenței sale Fundația a mai acordat sprijin financiar și unor proiecte ce nu au legătură cu domeniul militar ori istoric, cu caracter social, precum construirea complexului modern format dintr-un cămin social, un centru sanitar și o biserică, realizat de Congregația Surorilor Benedictine, la Măgura, în sprijinul bătrânilor singuri și nevoiași.
Grupul Drăgan a luat naștere în anul 1948, odată cu înființarea ButanGas SpA în Italia. În prezent activitatea Grupului Drăgan este coordonată de Veroniki Holding, structură unică de coordonare, fondată în acest sens, în anul 2010, de către doamna Daniela Veronica Gușă de Drăgan.
© Copyright 2024 Veroniki Holding, Inc. Adresă de corespondență: Intrarea Murmurului nr. 2-4, et. 1, Sector 1, București