Cine, si de ce,a declansat evenimentele constituie (înca) o enigma pe care va trebui sa o dezlege istoria. Dar el a sosit, totusi, la timp pentru a opri ceea ce fusese planificat sa devina un masacru.

Între furia unui regim care agoniza si furia multimii iesite în strada, gândul sau a separat eternitatea tarii de interesele autocratului sau temporar.

<< Am evitat un dezastru – mi-a spus el – recuperând tancurile ajunse în mâinile rasculatilor Timisoarei, dar n-am executat ordinele de reprimare si nici pe acelea de a-i aresta pe cei din cladirea Operei.>>

Pe 20 decembrie s-a dus la întreprinderea „Elba”. Dumnezeul si spiritul taranului din sine a învins. A retras armata în cazarmi. Pe 20 decembrie Timisoara era un oras liber. Pe 21 , seara, dupa cum afirma însusi generalul, << unii s-au grabit sa ia avionul spre Bucuresti. Am avut, o clipa, impresia ca vor sa ma faca pe mine raspunzatorul pentru ceea ce facusera altii. Dar m-a sunat Milea si mi-a spus: ” Stefane, ramâi acolo si mai ales ai grija de tine! „. Am ramas. Abia a doua zi, dupa ce am aflat vestea mortii sale m-am considerat dezlegat si am plecat la Bucuresti…>>.

Apoi a urmat vestita << noapte a generalilor >>. Se punea problema unui ajutor militar pentru lichidarea misteriosilor teroristi. Generalul îsi aminteste:

<< Mi s-a spus ca mor oameni. Dar m-am gândit câti au murit când am mai avut trupe straine în tara si am refuzat orice interventie straina. Poate am gresit. Poate am fost prea categoric…>>. Tocmai de aceea ne putem întreba daca poate fi acuzat un om când întreaga istorie a neamului apasa pe umerii sai?

Am purtat câteva convorbiri cu generalul Stefan Gusa. Ultima chiar înainte de plecarea sa la Viena. Era grav bolnav, dar m-a rugat sa nu scriu. Acum, ma consider dezlegat de acel legamânt. Unii ziaristi care scormonesc în murdarii nu s-au dat în laturi sa-i sara pe geam, în spital, pentru a câstiga parale din grozavia suferintei sale. Ultimele trei luni din viata a stat întins pe spate si complet nemiscat. Însa mintea si vointa i-au fost lucide si puternice. Îsi strângea pumnii si spunea: << Dumnezeu m-a ajutat. Eu simt ca nu mai am putere. Dar, poate îmi va da El si voi iesi si de data asta la liman >>. Întrebat de unde crede ca i se trage a adaugat << Poate, dar nu sunt sigur, de la acea cafea (n.a. cafeaua servita în noaptea generalilor). Dupa ce am baut-o m-am simtit tot mai rau. Pe 30 decembrie 1989, seara, m-am întâlnit cu ai mei la Predeal si nu ma mai recunosteau. Am iesit anul trecut din spital. Am mintit ca ma simt bine si am plecat în aplicatie. Dar mi-a fost tot mai rau. Am fost o saptamâna, pentru investigatii, la o clinica din Paris. Mi-au sosit analizele de la Viena. Dumnezeule, cu ce am gresit? Nu pot sa reprosez nimic, nimanui, nici lui Spiroiu, nici medicilor. Pe ceilalti i-am iertat pe toti >>.

La ultima întâlnire plamânii îi ardeau. Avea 40 de grade temperatura, dar a citit ce i-am scris, apoi a spus: << Pe unde te vei duce, spune-le tuturor sa tina cel mai mult dintre toate la armata româna, ca nu ma simt bine si ca îi iubesc >>.

Viata generalului Gusa s-a jucat la ruleta ruseasca de mai multe ori. Ceausescu, daca mai traia, putea sa-l condamne la moarte. Noua putere, sa-l trimita la închisoare. Cei carora nu le-au iesit socotelile în decembrie 1989, au dezlantuit împotriva sa o virulenta campanie de presa. Ziarele de scandal s-au hranit din suferintele sale. Strainii l-au apreciat. Revolutionarii l-au înteles. Armata l-a adulat. Vrem sau nu, generalul Gusa Stefan a intrat în istorie. Multi cred ca a dus în pamânt solutia enigmelor din decembrie 1989. Eu cred ca, dimpotriva, a fost un om ca noi toti, care si-a transformat trecerea pe pamânt într-o lectie de demnitate” – conchide ziaristul mai sus citat.