Ianuarie 19, 2019 03:08:04

sitemap

 

General Stefan Gusa » Interviuri / Aparitii media » Interviuri » Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ

Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ

 

Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ

Bucuresti, 1993

 

“S-a încercat că situaţia grea din decembrie 1989, în special anihilarea teroriştilor, să se rezolve cu ajutor străin. Sâmbătă 16.12.1989, ora 21.30, ajunsesem acasă. Am fost chemat de ofiţerul de serviciu al M.St.M, din ordinul ministrului apărarii naţionale. Ministrul ne-a informat că la Timişoara au apărut tulburari cu ocazia mutarii unui preot, Laslo Tokes. Am întrebat dacă e nevoie să luam masuri pe linie militară. Mi-a ordonat să aşteptam ordine ulterioare.În dimineaţa de 17.12.1989 am fost informat că din ordinul ministrului o grupa operativa din M.St.M, condusa de col. Ionescu, s-a deplasat la Timişoara, folosind un avion militar. În cabinetul ministrului, către prânz au fost chemaţi pt informare generalii Ilie Ceausescu, Victor Stanculescu, Dafinescu, Eftimescu. Din acest moment au început evenimentele pe care nu reusesc să le înţeleg.

Cred că la indicaţia şi cu aprobarea lui Ceausescu s-au organizat formaţiuni de militari care să se deplaseze cu cântec pe diferite strazi din Timişoara. Ni s-a raportat că militarii ieşiti în oraş, neînarmaţi, cu drapelele de lupta şi cantând au fost agresaţi de persoane necunoscute. Au fost loviţi cu pietre, lanţuri, sticle şi s-a încercat chiar luarea drapelului de luptă.

 

Nota: pierderea drapelului de lupta are că urmare desfiinţarea unităţii respective.

Generalul Milea a dat ordinul să nu cedeze drapelul de lupta, iar militarii să reintre în cazărmi. Oare cine avea interes să captureze sau să distrugă un drapel de luptă?? Agresarea militarilor ne-a ingrijorat şi alertat puternic. Dacă cineva avea ceva cu Laslo Tokes, se ducea la casa acestuia dar nu agresa Armata. Mi s-a părut straniu. Cine agresase? Tinerii?? Cum adică? Să-şi atace fraţii lor, aflaţi întâmplător sub arme? Mai târziu, când persoanele respective au devastat circa 300 magazine din centrul Timisoarei, am înţeles. Oare persoanele cinstite işi devasteaza propriul oraş? Dacă aveau ceva cu partidul sau cu Ceausescu, trebuiau să acţioneze la sediul Consiliului Judetean de partid, asupra instituţiilor unde funcţionau aceste organe şi nu asupra militarilor sau unităţilor acestora. Ce trebuia să înţeleg, înţelesesem. Dacă aveau ceva cu partidul şi cu Ceausescu, de ce atacau Armata? Mai târziu mi-am dat seama că se incerca atragerea Armatei într-un conflict sangeros care ar fi putut ‘justifica’ interventia unor forţe straine, venite ’să rezolve situaţia’. Vă amintiţi de cifra de 60 000 de morţi vehiculată de Radio Europa Liberă, de Brucan şi de alte persoane? Eram acolo, ştiam că nu e aşa. Auzisem că sunt victime. Aici e diversiunea. Şi un lucru foarte important. Să nu amestecăm evenimentele! Unele s-au produs până pe 22, altele după. Cifrele lansate vizau clar o implicare a Armatei într-o fapt pe care nu-l savarşisem: genocid. Câţi morţi şi câţi răniti au fost până pe 22 decembrie? Câţi după? Sufeream de o mare lipsă de informaţii. Ca militar mă temeam însă şi de altceva: pe fondul dezordinii, în Romania se putea pătrunde destul de uşor. Se vor supăra poate unii dar afirm: mă temeam de o invazie. Armata era blocata prin diversiune şi deturnata de la misiunea ei de baza: apărarea patriei. Ofiterul de stat major din mine la asta se gândea: oare, ce s-ar intampla dacă invazia s-ar produce? Mă mai frământa ceva: Era oare necesar ca în acea situaţie complexa, şeful Marelui Stat Major să fie trimis la o mare unitate? Existau comandantul armatei, al diviziei, o grupa de la minister. Ministrul apărarii naţionale ramasese fara mâna dreapta. Conducerea Armatei a fost dispersata, rupta. Era oare cazul? Se stia că începuse tăvălugul. Se stia ce se intamplase în Polonia, Germania, Cehoslovacia… Eram la rând. Urma şi în Romania să se întâmple ceva. Problema se punea când şi în ce mod.Va spun cu toata răspunderea: soarta noastra s-a hotarat la Malta. Cum, din pacate cu câţiva zeci de ani în urma se hotărâse la Yalta. Planurile erau nemaipomenite, dar variante au fost mai multe. Meritul că au fost dejucate nu a fost nici al meu, nici al lui Vlad. Meritul aparţine multimii de oameni simpli care au înţeles ce trebuia. Pentru că noi puteam fi ori împărţiţi, ori ocupaţi, ori iugoslavizaţi. În după-amiaza zilei de 18.12.1989 a sosit o telegramă de la ataşatul nostru militar la Belgrad - col. Manea Dumitru - prin care eram anunţaţi de iminenţa unei agresiuni externe. Majoritatea ungurilor din Romania împart sărăcia şi necazurile cu noi. Nu le arde de politică. Nu mă aşteptam neapărat la o agresiune din partea Ungariei, ci dinspre Ungaria. A nu se uita cei peste 60 000 de militari sovietici de pe teritoriul Ungariei. A nu se uita faptul că în ultimii doi ani dinaintea evenimentelor la vecini se facuseră redislocări masive de trupe. Toate de la Vest către Est. Să nu uităm că unele unităţi de aviaţie de pe teritoriul Ungariei fuseseră mutate către frontiera noastră. Un militar trebuie să ţină seama de acest lucru.

Seara ( 18.12.1989 ) a apărut episodul neplăcut de la Catedrală. În zona respectivă au murit câţiva tineri. Tot acolo s-au folosit grenade chimice de tip GIST. ” ( grenade chimice de instructie )

 

Reporter: “Domnule general, am o videocaseta a reporterului american Ted Koppel. Unul dintre cei mai mari reporteri de la AT&T. Demonstreaza că tinerii nu au căzut sub gloanţele mitralierei de pe TAB, care trăsese în sus în scop de intimidare. În faţa Catedralei n-a cazut nimeni. Oamenii au fugit către parcul din lateral. Acolo au cazut, loviti de cineva care avea nevoie de victime. de 60 000 de victime. ”

 

Reporter: “Altceva deosebit în ziua de 18 decembrie? ”

 

“Atunci am realizat că împotriva României se exercita un război psihologic şi radioelectronic. Cât de intens? Cu ce rezultate? Abia mai târziu mi-am dat seama.”

 

Reporter: “Vreau argumente clare, domnule general! ”

 

“De acord. Civilii nu ştiu un lucru: unele tipuri de rachete folosite de noi nu pleaca de pe rampa de lansare dacă nu au în faţa ţinte. În gol nu se poate trage. Or, cine are tehnica atât de sofisticata, amplasata inclusiv pe sateliti, cu care ar putea simula atât de perfect o tinta, incat să determine plecarea rachetelor? Cel psihologic a fost mult mai complex. A început cu zvonuri privind agresarea familiilor militarilor. A continuat cu atacarea unor unităţi militare. Apoi au nceput telefoanele de diversiune. Se anuntau tot felul de catastrofe. Ca Solventul urma să sara în aer, de exemplu. Ştirile diversionişte erau susţinute de actiuni în teren: se incendia şi se distrugea pe portiuni mici.

inainte »