Mai 26, 2019 07:15:09

sitemap

 

Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ
 


Interviul acordat de Generalul Ştefan GUŞĂ
Bucuresti, 1993

 

Reporter: “De ce aţi cerut închiderea frontierelor ?”

 

“Era prima obligaţie legala şi logica în acea situaţie. Şi în orice stat. În scurt timp, comandantul granicerilor m-a anuntat că s-a deschis frontiera de Vest pentru a pătrunde ajutoare. Că aşa i s-a cerut de la F.S.N. Am strigat la el: ‘Când au avut timp să adune acele ajutoare? Când au avut timp să traverseze Ungaria? Ce mai puteam să fac? Cine dăduse aprobarea? Cum puteam să-i mai opresc?”
“După ora 17.00 era linişte. Am plecat către CC. Greşeală! Un comandant trebuie să rămână acolo unde poate conduce trupele. ”

 

Reporter: “Am caseta video. Acolo apare şi generalul Militaru. Ştiaţi că era deja ministru al apărarii naţionale, numit prin televiziune, de către căpitanul Lupoi ? ”

 

“Nu. Am aflat mult mai târziu. Il cunosteam de la Craiova, din 1960. Venise din URSS. Stătuse foarte puţin timp la Iaşi. Ştiam că fusese scos din Armată deoarece pe vremea când studiase la în URSS ar fi fost racolat de sovietici, iar după ajungerea în ţară ar fi fost contactat de aceştia. Cam asta ştiam şi despre fostul general Serb. Îmi aduc aminte faptul că în 22 decembrie, seara, în sediul CC, generalul Militaru a afirmat că Frontul Salvării Naţionale exista de şase luni de zile. ”

 

Reporter: “Cine a mai apărut ? ”

 

“Brucan, Barladeanu…”

 

Reporter: “Fosti komiternisti. ”

 

“Nu-i cunosteam. Nu erau nişte personalitaţi. Niste batranei oarecare. Venise şi Verdet. Cum au patruns, Dumnezeu ştie. V-am spus că eu am intrat foarte greu. ”


Reporter: “De la Miliţie şi Securitate cine a venit ?”

 

“Au apărut generalul Vlad şi col. Ardeleanu, şeful USLA, fie-i ţărâna usoară!, Pe generalul Vlad il cunoscusem cu ocazia predarii Trupelor de Graniceri. Mi s-a părut un om echilibrat, inteligent, exigent, bun profesionist. În timp ce discutam afara a început mascarada. A început să se tragă. Am auzit focuri de armă automată. Am tras perdeaua şi am privit. Pe clădirea palatului regal erau trei-patru cuiburi de foc automat. Ca militar am şocat de următoarea situaţie: Cu toţii vorbisem în balcon şi nu se intamplase nimic. Se ştie că orice terorist loveşte în conducători, nu în multime. Deci s-a început tragerea după ce s-au terminat cuvântările din balcon. ”

 

Reporter: “Cine vorbise în balcon ? ”

 

“Domnul Iliescu. Nu-l cunoscusem până la sosirea în minister. A urmat Petre Roman, eu, alţii. Nu se trăgea. Abia când am revenit în interior au început focurile. Din experienţa pot să va spun că erau mitraliere sau pistoale mitralieră. Dar puteau fi şi simulatoare de foc. Senzaţia mea a fost că au tras pe deasupra mulţimii, nu în jos, în oameni. Piaţa era plină. N-am văzut oameni căzând. Am sunat la M.Ap.N. Mi-au raportat că era linişte. Ulterior au revenit, raportând că de pe restaurantul Orizont şi din blocuri se trage asupra clădirii ministerului. Diferenta de începere a focului a fost foarte mica, 2-3 minute, sau nici atât. Era în jurul orei 18.30. La interval de minute mi s-a raportat că erau atacate CAAT, DTM… majoritatea unităţilor Armatei din Bucuresti. Apoi, din diferite oraşe din ţară. Intelegeţi? Şi din ţară! Am primit informaţii de la Iaşi şi de la Marina Militară că se încearcă pătrunderea peste frontiera de Est, inclusiv dinspre mare. Am gândit că în situaţia gravă în care eram trebuie să rezistăm. Sigur că cei care au raportat au primit informaţia de undeva. ”

 

Reporter: “Cum aţi ajuns la hotărârea să rezistaţi ? ”

 

“Mi-a venit în minte 1968. Faptul că armata ceha nu rezistase invaziei şi din cate ştiu nici nu incercase. Era de neînţeles. Doar era ţara lor! Maiorul Cioară, de la Iaşi avea informaţii de la cercetare şi de la graniceri că sovieticii se pregateau să între cu blindate şi elicoptere. I-am ordonat: ‘Măi băiete, nu trece nimeni, muriţi pe brazdă !’Acelaşi lucru l-am spus tuturor celor cu care am vorbit în acea noapte, inclusiv grănicerilor: ‘Nu intră nimic! Trageţi!’ ”
În noaptea aceea se intamplau şi alte lucruri foarte importante. Conducatorii armatelor din Tratatul de la Varşovia începusera să mă caute. Fara a intra în amănunte, românii trebuie să ştie că acest Tratat avea trei categorii de organe conducatoare: Comitetul Politic Executiv, format din şefii de state, Comitetul Miniştrilor Apărarii şi Comitetul şefilor de stat major. Cum şeful statului era arestat, iar ministrul apărării mort, eu eram cel căutat. Tratatul nu era o glumă, ci un pact de drept internaţional. Cei care semnaseră aveau anumite drepturi şi obligaţii clar precizate. Astfel de lucruri nu se încalcă uşor. Trăiam şi indiferent cine îi contactase, nu puteau face abstracţie de mine. Şi nici nu au făcut. ”

 

Reporter: “Cu cine aţi vorbit ? ”

 

“Cu gen. Karpaty de la maghiari, cu Vacek de la cehoslovaci, cu Semerjiev, şeful marelui stat major bulgar. Mă sunase ataşatul militar sovietic, apoi ataşatul militar maghiar, col. Arady Sandor care ştia foarte bine româneste. Culmea e că îmi indica cu precizie de milimetru o parte din staţiile care trebuiau distruse de către Armata româna, chipurile pentru a lichida fenomenul terorist! Erau staţiile Securitaţii, dar nu numai ale lor. ”

 

Reporter: “Dacă loveaţi staţiile indicate de el, se întrerupeau legăturile din întreaga ţară. Chiar ajungeam la haos şi război civil. O mărturisire: am înregistrarea acelei convorbiri. Au făcut-o securistii de la UM 110. ”


«inapoi inainte »