Ianuarie 19, 2019 02:49:24

sitemap

 

General Stefan Gusa » Interviuri / Aparitii media » Interviuri » Interviu dat de generalul Stefan Gusa domnului colonel Valeriu Pricina » Interviu dat de generalul Stefan Gusa domnului colonel Valeriu Pricina

Interviu dat de generalul Stefan Gusa domnului colonel Valeriu Pricina la data de 20 martie 1990


General Ştefan Guşă: Eram totuşi seful Marelui Stat Major, aveam o mare răspundere, îmi dau seama şi vă spun că existau şi nişte riscuri formidabile, trebuie să fim realişti. Nouă ni se putea întâmpla orice acolo, în Timişoara. Nu vreau să dezvolt prea mult acest subiect. Eu nu înţeleg, nu s-a informat corect Bucureştiul?! Noi am raportat ce s-a întâm-plat, că Armata e firesc să treacă de partea poporului. Riscul era mare pentru că gândiţi-vă că în 20, după câte am aflat după aceea, dictatorul venea din Iran, putea să ia orice măsura împotriva Timişoarei. Militari fiind, ne-am asumat o mare răspundere, chiar co-mandanţii aştia de subunităţi care au fost foarte întelepţi, ei şi-au dat seama de nişte ris-curi. Dar nu puteau face altfel. A fost acest risc, să ştiţi.
Reporter: Deci, pentru anumite incidente care totuşi s-au produs, dacă s-au produs, şi astea sunt cercetate de organele în drept, trebuie să fie nişte persoane care şi-au luat alte răspunderi, dar absolut din punct de vedere personal.
General Ştefan Guşă: Dacă e aşa, e regretabil. Dacă e aşa, e regretabil şi probabil că nu s-au putut stăpâni, mă rog, şi stările sufleteşti au fost destul de (lipsa de auditie, n.n.), stările tensionale care au fost, au fost deosebite, e posibil că unii să-şi fi pierdut controlul. E posibil. Păcat !. Dar astea au fost cu totul, încă o dată repet, cu totul izolate, n-a fost caracteristică marii majorităţi sau majorităţii covârşitoare a Armatei, probabil că au fost cazuri izolate. E regretabil dacă au fost şi aceste cazuri. Vreau să vă spun că pe 20, după-amiaza, a fost mitingul acela mare, în faţa Judetului, care se auzea inclusiv din coman-damentul diviziei. S-a continuat cu aceste cuvântări inclusiv în 21, din Piaţa Operei, şi aşa mai departe.
Chiar se intentiona să organizam un plan, mă rog, pentru un comando care să-i captureze pe cei care vorbeau.
Reporter: La Operă?
General Ştefan Guşă: Nu vreau să-l descriu acum, poate într-o alta emisiune. Oricum ofiţerii care au fost cu mine şi sunt în număr destul de mare au fost chemaţi la mine când am primit acest ordin, că să-l facem împreună cu Ministerul de Interne şi le-am spus: „Nu se vă executa niciodată acest ordin“ ei sunt martori şi traiesc. „Lucraţi la plan“, noi             n-aveam nici un fel de plan, ei aveau toate planurile clădirii, ştiau obiectivul că aşa se zicea obiectivul. Aveau şef de obiectiv acolo. „Lăsaţi-i să lucreze!“ Din 21 seara se intenţiona. N-au reuşit să vină că nu puteau să intre la noi, desi nu ştiu cine i-a im-piedicat. Mă rog…., pe 22 dimineaţa au venit. I-am trimis într-o cameră, m-am dus şi eu la ei: „Lucraţi, puneti-vă de acord!“, însă oamenii mei ştiau că nu se face. Şi am tot tărăgănat treaba asta până la prânz, de fapt. Asta e realitatea şi ofiţerii trăiesc. Şi cei de la In-terne şi cei de la Ministerul Apararii, nu-i cunosc, erau civili toţi care au venit. Oricum, pe 22 oamenii demonstrau tot aşa, paşnic, în Timişoara. Am început să primim informaţii de la Bucureşti, pentru că mă interesa. Vreau să vă relatez, oamenii cred că vor confirma acest lucru, între timp am mai vorbit cu unităţi de la Lugoj şi de la Caransebeş, cărora le-am repetat ordinul foarte clar, să nu scoată nici un fel de om, să nu tragă nici măcar în sus, pentru că era un mare pericol, adică ne dăduserăm seama despre ce e vorba. Puteau fi aceleaşi acţiuni de atragere şi acolo. Şi acolo se puteau produce… Deci i-am prevenit să nu facă asemenea treburi. Mă interesam şi de ce se întâmpla în ţară pentru că la minister, în zilele acelea, iertaţi-mă, legaturile erau foarte (lipsa de auditie, n.n.), nu-l găseam pe ministru în birou, era tot timpul plecat, găseam câte un ofiţer care nu ştia complet situaţia, adică nu era chiar atât de bine edificat, adică toata treaba era confuză. Şi am înţeles că şi la Bucureşti se (lipsa de auditie, n.n.). De fapt am uitat să vă spun lozinca care mi-a intrat în cap, la Timişoara. Când am plecat de la ELBA, un tânăr, parcă-l vad, striga: „Azi în Timişoara, miine în toata tara!“, pe care au scandat-o după
aceea şi ceilalti. Stiam, bănuiam şi mi-am dat seama atunci că se vă infaptui. Pentru că era vorba de forta poporului, studenti, elevi, muncitori, de acum nu mai era vorba de ele-mentele nu ştiu care, nici de alte elemente din afara. Evenimentele s-au derulat foarte repede acolo. Să ştiţi că n-am parasit comandamentul diviziei, pentru că eu acolo m-am dus din ordinul ministrului, nu puteam să plec decât tot cu ordinul ministrului. În momen-tul când s-a anunţat e o mârşăvie ce s-a făcut, de fapt când s-a anunţat că Milea e un trădător, a fost un moment extraordinar de greu pentru mine şi pentru toţi care eram, a fost un trasnet intre militarii din sala, ne-am dat seama că este un act mârşav şi le-am spus: „Domnilor, tovarasilor că asa era atunci , baieti, trebuie să ajung urgent la Bucureşti, să spun poporului întreg şi Armatei că e o mârşăvie ce s-a făcut, că Milea n-a fost omul asta, il cunosc, a fost un militar desavirsit, un om priceput, în nici un caz spion. Nu ştiu, nu-i judec meritele, dar în nici un caz...“. Şi toţi au fost de acord cu mine. Apoi am văzut la televizor că fostul dictator a fugit, euforia care începuse să fie nu numai în Timişoara, ci cred că în toata ţară, şi am cerut, am luat legătura cu comandantul Aviaţiei Mili-tare, care mi-a spus că exista un avion pe pista şi că pot veni la Bucureşti. Am întrebat la minister cine e, n-am găsit la telefon pe nimeni, dar mi s-a spus că e bine să vin la Bucur-eşti. De fapt, trebuia să vin pentru că ministrul nu mai era. Treburile erau destul de clare la Timişoara, de cu doua zile înainte. Că n-am plecat, n-am plecat din ordin şi vă spun foarte cinstit, nu prea am mai părăsit din 20 sediul, decât în 22, să ştiţi. Din alte motive, nu vreau să vă spun de ce şi poate vă închipuiţi de ce.
Reporter: Vom lămuri mai încolo.
General Ştefan Guşă: Poate vom lămuri şi cred că se vor lămuri toate, adevărul oricum vă trebui să iasă la suprafaţa. La Bucureşti, am întrebat echipajul ce se întâmpla. Zic: „Să ne informeze !“ Şi mi s-a relatat, înainte de a ateriza, că s-au prezentat foarte mulţi ofiţeri la Televiziune şi activi şi în rezerva, că se face apel, inclusiv la mine, să venim să vorbim, că Armata, militarii, dacă au fost vinovati vor fi pedepsiti, vor suporta consecintele. Sigur că erau momentele acelea de început, să nu fie măcel şi asa mai departe. Prea multe n-am înţeles, dar am înţeles că ceva nu e bine. De aceea poate şi primele fraze pe care am încercat să le spun la televiziune s-au referit, în mod deosebit, la generalul Milea şi, în al doilea rând, la faptul că pozitia mea nu trebuie să se judece acum şi nici nu era cazul la Timişoara, că o s-o vedem, că e destul timp să se vadă şi că Armata trebuie să treaca în cazărmi.

« inapoi inainte »